Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_12

Emoţiile și agitația sunt din ce în ce mai mari la Liceul „Regina Maria” Dorohoi unde se muncește la realizarea unui Bal al Bobocilor cât mai reuşit. Cele opt perechi înscriese în concurs trec prin tot felul de emoții și repetă zilnic ca să ajungă la un rezultat bun.

Balul Bobocilor organizat de Liceul „Regina Maria” va avea loc vineri, 9 noiembrie, începând cu ora 19:00 la Sala Teatrului Dorohoi. Tema balului este „Carnaval”, preţul unui bilet este de 15 lei, pentru spectacolul de la Sala Teatrului, iar pentru 5 lei în plus, aceştia pot beneficia de intrare la petrecerea care va avea loc la Club Vibes.

Conform organizatorilor activitatea se va desfășura pe parcursul a trei ore, iar din juriu fac parte: Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi, Emilian Pochişcan, director Liceul „Regina Maria” Dorohoi (preşedintele juriului), Petru Abătăcesei, administrator Delta Con Dorohoi, Cristina Ciobanu Ilucă, coordonator educativ Liceul „Regina Maria” Dorohoi şi Ştefan Gabriel Apetria, organizator.

„Elevii de clasa a 12-a s-au implicat foarte mult în organizarea acestui Bal al Bobocilor. A fost o selecţie foarte bune şi sper să facă un adevărat spectacol la acest Bal.” a declarat pentru Dorohoi News, Emilian Pochişcan, directorul Liceului „Regina Maria” Dorohoi.

Bobocii vor trebui să treacă prin patru probe de dans (vals, latino, populară și raggae) şi o probă surpriză. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_12Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_01Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_02Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_03Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_04Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_05Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_06Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_07Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_08Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_09Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_10Repetitii Balul Bobocilor_Liceul Regina Maria Dorohoi_11
DorohoiNews.ro, 07-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

08.11.2012 la 16:35

Fie ca cel mai bun să caştige,toţi sunt nişte colegi talentaţi şi speciali(cu mici excepţii) ! Succes tuturor ! Sper ca Adina M. şi Răzvan B. să fie cei care vor triumfa !!!

08.11.2012 la 13:56

Roxana A . este draguta si eu o sustin ! Acum cine o sa fie cel mai bun sa castige :D

07.11.2012 la 23:15

se stie de pe acuma cine va castiga

07.11.2012 la 21:44

Raggae, scuze:)

07.11.2012 la 21:34

100% intra in finala Roxana A si Roxana C ei danseaza cel mai bine de acolo...!!

07.11.2012 la 19:44

o sa fie cel mai frumos bal :)

07.11.2012 la 18:45

oare cum e reghe-le ca proba de dans...o fi ceva nou?

07.11.2012 la 18:35

Evelina Zaharii,impreuna cu partenerul,sunteti cei mai buni.Successss!!!

07.11.2012 la 14:58

si...se scrie Reggae :))!

07.11.2012 la 14:57

e Cristina Ciobanu ILUCA!

07.11.2012 la 14:55

E clar ca Roxana A. v-a castiga!

07.11.2012 la 13:24

Va Asteptam

07.11.2012 la 13:02

Va asteptam in numar cat mai maree Vinei ora 19:00!!LA SALA TEATRULUI..

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro